Sfintit Cu Roua Suferintii
Cînd lumea se preschimb?-ntr-o umed?-nchisoare
În care-n van speran?a, biet liliac se zbate
Lovindu-se de ziduri, cu-aripi ?ov?utoare
?i dînd mereu cu capu'-n tavanele surpate
Deodat?, mînioase, prind clopote s? sar?
?i catre cer url?-ngrozitoare
Lungi ?i nesfîr?ite convoaie mortuare
Încet ?i f?r? muzici prin suflet trec mereu...
M-a?i sfin?it cu roua suferin?ii
?i mi-a?i pus venin în sînge
Iar speran?a-nvins? plînge
Ca sufletul meu
?i mut?-i gura-dulce a altor vremi
Cînd timpul cre?te-n urma mea
Iar eu m?-ntunec!
E-o or? grea ?i mare
Aripile-mi negre în ceruri se-ntind
Astfel lumea amu?e?te la-ntunec?ri solare
Astfel marea amu?e?te vulcane cînd s-aprind...
Cînd prin a vie?ii visuri o?tiri de nori apar
A mor?ii umbr? slab? cu coas? ?i topor
T?ce?i cum tac în spaim?, cre?tinii din popor
Cînd evul asfin?e?te ?i dumnezeii mor!
Se mistuie-n moarte ?i durere
V?paia care-n mine a str?lucit
Ciudat? întristare ce cre?te ca ?i marea
Pe-un ??rm stîncos, pustiu...
Peste fl?c?ri, peste fumuri, pe cadavre desc?rnate
Pe cîmpii de?erte, pe altare profanate
Vino, s-a?ezi pe ele tronul t?u de oseminte
Înal??-te în culmea fumegîndelor morminte!
C?ci eu nu m? las înrobit de tine, cre?tinule!
